Creşterea datoriei publice pune în pericol relansarea economică
„Relansarea ar putea fi mai puternică decât ne aşteptăm. Asta nu înseamnă însă că va fi şi mai sustenabilă (…) Această creştere este rezultatul diverselor măsuri de sprijin din bani publici, nu este susţinută de activitatea din sectorul privat”, a arătat Padoan într-un interviu pentru ziarul italian Corriere della Sera.
El consideră că datoriile acumulate de unele Guverne pentru combaterea crizei din economia reală ar putea deveni nesustenabile, unul dintre principalele motive fiind îmbătrânirea populaţiei.
Efectele măsurilor luate de Guverne vor fi resimţite şi anul viitor, însă cererea din sectorul privat va fi insuficientă chiar şi în 2011, susţine Padoan.
Băncile centrale, care au rolul de a gestiona infuziile de lichiditate destinate susţinerii pieţei globale de credit pentru combaterea crizei economice, ar trebui să acţioneze gradual şi într-un cadrul de cooperare internaţională, continuă noul economist şef al OCDE, organizaţie formată din cele mai mari 30 de economii dezvoltate ale lumii.
OCDE prognozează o creştere economică globală de 3,9% pentru anul viitor, influenţată de un avans combinat de 1,9% al Produsului Intern Brut în statele membre ale forumului.