România s-a menţinut pe locul cinci în UE în funcţie de creşterea inflaţiei în luna martie

Publicat: 16 04. 2008, 14:16
Actualizat: 06 11. 2012, 08:52

Preţurile de consum din România au crescut în martie cu 0,7% comparativ cu luna precedentă, conform datelor biroului european de statistică, Eurostat.

Potrivit (INS), preţurile de consum ale populaţiei au urcat în luna martie cu 0,67%, susţinute de combustibili şi serviciile de telefonie, iar rata anuală a inflaţiei a avansat la 8,63%, reprezentând nivelul maxim atins din ianuarie 2006 până în prezent.

La nivelul UE, cea mai ridicată inflaţie a fost înregistrată în Letonia – 16,6%, urmată de Bulgaria – 13,2%, Lituania – 11,4% şi Estonia – 11,2%.

Cel mai redus nivel al inflaţiei a fost înregistrat în Olanda – 1,9%, urmată de Marea Britanie – 2,5% şi Portugalia – 3,1%.

La calculul inflaţiei din statele membre, Eurostat foloseşte indici armonizaţi ai preţurilor de consum, care permit compararea la nivel internaţional a evoluţiei preţurilor.