Prima pagină » Economic » Microsoft a propus să cumpere motorul de căutare al Yahoo! – surse

Microsoft a propus să cumpere motorul de căutare al Yahoo! – surse

Microsoft a propus să cumpere motorul de căutare al Yahoo! şi să preia o participaţie minoritară la furnizorul de servicii online, a declarat o sursă apropiată negocierilor.
Microsoft a propus să cumpere motorul de căutare al Yahoo! - surse
20 mai 2008, 09:52, Economic

Yahoo! ar trebui să vândă, ca parte din tranzacţie, activele din Asia, inclusiv participaţii minoritare la Yahoo! Japonia şi la grupul chinez Alibaba, în timp ce Microsoft ar cumpăra o parte din ceea ce rămâne din companie, a afirmat sursa citată, care nu este autorizată să facă declaraţii întrucât negocierile sunt confidenţiale.

Negocierile au fost anunţate de cele două companii duminică, dar acestea au refuzat să dezvăluie termenii discuţiilor.

Grupul Microsoft a retras, în urmă cu două săptămâni, oferta avansată pentru cumpărarea Yahoo!, după ce furnizorul de servicii pe Internet a refuzat propunerea, chiar şi după ce Microsoft majorase preţul de preluare cu cinci miliarde, la 47,5 miliarde de dolari.

Dacă tranzacţia între cele două companii va fi încheiată, aceasta va duce la formarea unei alianţe care ar reprezenta un concurent puternic pentru Google.

Propunerea reprezintă un indiciu privind actuala strategie a Microsoft şi nu a evaluat încă motorul de căutare al Yahoo!, a adăugat sursa.

Reprezentanţii Microsoft şi Yahoo! au refuzat să comenteze.