Porsche nu va primi ajutor financiar de la Guvernul german
Publicaţia germană Handelsblatt a indicat că Porsche a solicitat autorităţilor ajutor financiar de peste o sută de milioane de euro.
Constructorul auto are datorii de aproximativ nouă miliarde euro, sumă împrumutată pentru a finanţa achiziţia participaţiei majoritare a Volkswagen (VW), cel mai mare producător de automobile din Europa.
Porsche a devenit, la începutul anului, acţionarul majoritar al VW, prin majorarea participaţiei directe la 50,76%, şi a preluat astfel controlul grupului. La acea dată, compania intenţiona să-şi majoreze participaţia la 75%, însă a renunţat la plan din cauza datoriilor mari şi a declinului pieţei auto. În schimb, Porsche a propus fuziunea cu VW.
Grupul german a blocat, însă, discuţiile referitoare la fuziune la jumătatea lunii mai, anulând întâlnirile programate, şi a condiţionat reluarea negocierilor de obţinerea unor informaţii clare privind situaţia financiară a Porsche.
Miercuri, preşedinţii celor doi producători auto, Ferdinand Piech şi respectiv Wolfgang Porsche, şi-au reafirmat interesul pentru formarea unui grup integrat.