„Revenirea economiei va fi încetinită de criza politică. Cred că după ce se va încheia criza politică, economia mondială va influenţa şi reluarea creşterii economice din România. Astfel, cred că anul 2010 va fi un an de revenire, iar 2011 va fi un an de creştere„, a declarat Croitoru, prezent joi la deschiderea şedinţei Bursei de Valori Bucureşti.
El spune că stimulii monetari injectaţi de băncile centrale din ţările dezvoltate încep să se transforme în credite pentru companii şi astfel creşterea economiilor din aceste ţări va fi reluată, influenţând şi revenirea economiei din România.
„Reluarea creşterii economice în România depinde în mare măsură de ce se întâmplă pe plan mondial. Sunt economii mari, ca a Statelor Unite, a Marii Britanii, care au început să se stabilizeze. Stimulii financiari ai statelor respective încep să se epuizeze şi sunt înlocuiţi de încrederea investitorilor. Economia mondială ne va influenţa pe aceleaşi canale prin care a venit şi criza, însă tot cu întârziere”, a afirmat Croitoru.