Prima pagină » Economic » România se împrumută la cele mai mari dobânzi din regiune, avertizează ministrul Finanţelor

România se împrumută la cele mai mari dobânzi din regiune, avertizează ministrul Finanţelor

România plăteşte în prezent cele mai mari dobânzi din regiune pentru împrumuturile de stat, cu rate care se situează între 7% şi 8%, declară ministrul Finanţelor, Tánczos Barna. Situaţia este cauzată de deficitul bugetar ridicat al ţării.
România se împrumută la cele mai mari dobânzi din regiune, avertizează ministrul Finanţelor
Andreea Tobias
15 ian. 2025, 21:28, Economic

Pentru a gestiona această situaţie, ministrul propune împrumutarea cu precădere de pe piaţa internă, prin programele Tezaur şi Fidelis destinate românilor, şi transmiterea unor semnale de stabilitate către investitori prin respectarea ţintei de deficit de 7% şi printr-un management prudent al cheltuielilor.

„Dobânzile sunt cele mai mari din zonă, din păcate, pentru că România are cel mai mare deficit”, explică, la Digi 24, Tánczos Barna, menţionând că ţara atrage investitori inclusiv din America pentru a-şi finanţa deficitul.

Ministrul recomandă românilor să investească în titlurile de stat Tezaur şi Fidelis, pe care le descrie ca fiind „cele mai rentabile investiţii în momentul de faţă”, cu avantajul că dobânzile plătite rămân în economia naţională.

„Degeaba dăm semnalul că avem un buget în ianuarie dacă nu respectăm angajamentele. Faptul că menţinem angajamentul de deficit de 7% şi că vom controla cheltuielile în fiecare lună vor fi semnale pozitive pentru investitori”, a explicat Tánczos Barna.

Ministerul Finanţelor a anunţat deja măsuri de reducere a cheltuielilor, inclusiv diminuarea cu 5% a cheltuielilor de funcţionare la majoritatea ministerelor, cu excepţia unor domenii critice.