România şi Bulgaria vor cere Greciei compensaţii din cauza blocării punctelor vamale
„Bulgaria şi România au iniţiat proceduri împotriva Greciei, în cadrul Comisiei Europene, din cauza nerespectării reglementărilor referitoare la tranzitul persoanelor şi mărfurilor„, precizează Miroslav Naidenov.
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Gunter Verheugen, a cerut Guvernului de la Atena să ia măsuri urgente pentru a permite tranzitul liber al vehiculelor între Bulgaria şi Grecia. Potrivit lui Verheugen, obstrucţionarea traficului de persoane şi mărfuri reprezintă o încălcare a reglementărilor europene. „Am cerut Guvernului Greciei să ia măsuri urgente pentru reluarea tranzitului bunurilor, conform reglementărilor Uniunii Europene”, a declarat Verheugen.
Într-o scrisoare oficială, vicepreşedintele CE i-a informat pe miniştrii Agriculturii din Bulgaria şi România despre solicitarea adresată Greciei.
Potrivit Guvernului de la Sofia, pierderile suferite de Bulgaria din cauza protestelor la punctele de frontieră elene se ridică la cel puţin 12,7 milioane de euro, mai precis trei milioane de euro pe zi.