"Cea mai mare realizare este stabilizarea producţiei, în al doilea semestru al anului trecut. Obiectivul nostru este creşterea producţiei", a afirmat Gheorghe, într-o conferinţă de presă.
În 2006 producţia zilinică de ţiţei se ridica la 200.000 bep pe zi.
Petrom a produs anul trecut 5,75 miliarde metri cubi de gaze, cu 3% mai puţin faţă de nivelul de 5,91 miliarde metri cubi înregistrat în 2006.
Costurile de producţie au urcat, în dolari, cu 23%, la 16,83 dolari pe bep, în timp ce în lei creşterea este de 6%, la 41 lei pe bep.
Rata de înlocuire a rezervelor a crescut în 2007 la 38%, faţă de un nivel de 12% în anii anteriori, a adăugat Gheorghe.
Compania are un program format din zece proiecte care au drept scop creşterea nivelului producţiei, în special prin redezvoltarea principalelor zăcăminte şi prin descoperirea de noi zăcăminte.
Petrom a înregistrat anul trecut venituri totale de 12,98 miliarde de lei (3,89 mld.euro), în scădere cu 6,8% faţă de 2006, în timp ce profitul net s-a redus cu 22%, la 1,778 miliarde de lei (532,7 mil.euro).