Prima pagină » Economic » Pierderile companiilor aeriene sunt mai grave decât la 11 septembrie

Pierderile companiilor aeriene sunt mai grave decât la 11 septembrie

Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) estimează că impactul economic al crizei cauzate de norul de cenuşă vulcanică asupra companiilor aeriene este mai mare decât cel al atacurilor teroriste din SUA de pe 11 septembrie 2001.
Pierderile companiilor aeriene sunt mai grave decât la 11 septembrie
19 apr. 2010, 11:54, Economic

IATA a majorat estimările referitoare la pierderile cauzate transportatorilor aerieni de restricţionarea traficului de la 200 milioane de euro pe zi la 250 de milioane de euro pe zi. Proiecţia anterioară a fost anunţată vineri.

Totodată, asociaţia consideră că răspunsul guvernelor europene la această criză este nepotrivit.

IATA include circa 230 de operatori aerieni, care asigură 93% din traficul aerian internaţional.