România trebuie să investească în cogenerare, altfel nu va putea exporta energie - şeful CEZ România

România are nevoie de investiţii în unităţi de producţie a electricităţii în cogenerare, fără de care nu va putea deveni un exportator în regiune, dar îi lipseşte decizia politică în privinţa direcţiei de dezvoltare a sectorului energetic, apreciază directorul general al CEZ România, Jan Veskrna.

Urmărește
9 afișări

"Este momentul să ne întoarcem la cogenerare, necesară mai ales în România. Piaţa este liberă aici, mai este nevoie de legi bune. Lipseşte decizia în privinţa direcţiei în care merge sectorul energetic în România. Fără cogenerare veţi fi doar importatori de energie, nu veţi exporta niciodată", a declarat Veskrna joi, la evenimentul Meet the CEO, organizat de BUSINESS Magazin.

Producţia de energie în cogenerare este încurajată de Guvern printr-o schemă de sprijin prin care autorităţile estimează că vor aloca 17,2 miliarde lei pentru aproximativ 500 de companii. De asemenea, consumatorilor li se va impune o contribuţie lunară, direcţionată către producătorii în cogenerare în perioada 2010-2023.

Grupul ceh CEZ, care s-a retras din proiectul de patru miliarde de euro al construcţiei reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala de Cernavodă, se află într-o perioadă "prudentă" de investiţii, iar în România are "undă verde" pentru o asociere cu producătorul de energie deţinut de stat Hidroelectrica pentru modernizarea unor hidrocentrale.

"Este o perioadă foarte prudentă de investiţii. În următorii ani nu vor mai fi investiţii mari, dar achiziţia TMK Hydroenergy din Reşiţa a fost pe placul acţionarilor. (...) Ne interesează o asociere cu Hidroelectrica, avem undă verde de la acţionari", a adăugat Veskrna.

Hidroelectrica vrea să dezvolte în parteneriat public-privat cinci proiecte de producţie a electricităţii, în valoare totală de 280 milioane euro, pentru care sunt în curs de realizare studiile de fezabilitate.

Cele cinci proiecte de amenajări hidroenergetice ar urma să aibă o putere instalată totală de 63,3 MW, cu o producţie de electricitate estimată la 300,8 GWh pe an (0,3 TWh), potrivit datelor Hidroelectrica.

CEZ a finalizat la începutul acestui an achiziţia firmei TMK Hydroenergy Power de la TMK-Reşiţa, care deţine patru microhidrocentrale în zona Caraş-Severin.

TMK Hydroenergy era controlată de combinatul siderurgic TMK-Reşiţa, deţinut de grupul rus TMK, specializat în producţia ţevilor de oţel pentru industria petrolului şi gazelor naturale.

De asemenea, România nu trebuie să renunţe la investiţiile în energie nucleară, însă planul Guvernului de a comasa principalii producători de energie şi cărbune în două entităţi este tardiv, conform sursei citate.

Proiectul reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă a fost abandonat de mai mulţi investitori, atât din cauza deciziei de a redirecţiona investiţiile către alte pieţe, cât şi din cauza lentorii cu care Guvernul dezvoltă investiţia.

Decizia restructurăţii sectorului energetic românesc în două entităţi a fost lansată în urmă cu trei ani, iar autorităţile doreau ca aceste două societăţi naţionale să fie create după modelul CEZ. Proiectul este blocat în instanţă, din cauza unor acţiuni depuse, printre alţii, de sindicate şi de Fondul Proprietatea, iar autorităţile au început deja să caute soluţii alternative de reorganizare a sectorului energetic.

"Este târziu pentru cei doi campioni naţionali. În plus, nu sunt fonduri pentru acest proiect, iar managementul nu are potenţial", a spus Veskrna.

Şeful CEZ România a precizat că în momentul în care Guvernul ceh a decis să înfiinţeze grupul CEZ, dispunea şi de fonduri şi de management performant.

CEZ operează în România un parc eolian cu o capacitate de 240 MW. Grupul ceh a intrat pe piaţa energetică românească în 2005, când a preluat de la stat distributorul şi furnizorul de energie Electrica Oltenia.

Veniturile operaţiunilor CEZ din România au crescut anul trecut cu 4%, la 10,105 miliarde coroane (413,6 milioane euro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici