FMI a propus deja sprijinirea statului elen cu 15 miliarde de euro, ca parte a unui pachet de finanţare de 45 de miliarde de euro stabilit împreună cu ţările din zona euro.
Astfel, prin suplimentarea sprijinului, contribuţia Fondului se va ridica la 25 de miliarde de euro, menţionează Financial Times, citând reprezentanţi ai instituţiei financiare internaţionale, ai autorităţilor de la Atena şi bancheri. Cele zece miliarde de euro vor fi acordate sub forma unui împrumut pe trei ani, a afirmat un analist financiar din Grecia.
Separat, directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat că Grecia trebuie ajutată, altfel statul „se va afla într-o situaţie pe care nu o va putea controla”.