Prima pagină » Economic » Premierul slovac ameninţă companiile din sectorul energetic cu exproprierea

Premierul slovac ameninţă companiile din sectorul energetic cu exproprierea

Premierul slovac Robert Fico a avertizat companiile occidentale implicate în distribuţia de energie pe piaţa locală că le va naţionaliza activele, dacă vor impune populaţiei preţuri nejustificat de mari, potrivit presei slovace.
Premierul slovac ameninţă companiile din sectorul energetic cu exproprierea
18 aug. 2008, 19:37, Economic

Afirmaţiile lui Fico fac parte dintr-o campanie menită să oprească majorarea preţurilor de către companiile de utilităţi.

"În cazul în care companiile, şi nu este vorba doar despre Enel, ci despre proprietarii unor monopoluri energetice (în general), îşi continuă politica, care este în fond îndreptată împotriva intereselor statului (…) nu ne vom abţine de la astfel de măsuri în viitor", a declarat premierul într-un interviu acordat agenţiei slovace SITA, preluat de cotidianul Hospodarske Noviny.

Analiştii economici consideră că guvernul nu va recurge la expropieri, implicaţiile acestoara fiind prea mari pentru Slovacia.

Sectorul energetic al Slovaciei este dominat de marile companii occidentale, în urma privatizărilor din anii anteriori aderării la Uniunea Europeană.

Producătorul dominant de energie, Slovenske Elektrarne, se află în proporţie de 66% în proprietatea Enel, iar compania care deţine monopolul în domeniul gazelor naturale (SPP) este condusă de E.ON şi Gaz de France, cu o participaţie de 49%.

Purtătorul de cuvânt al Slovenske Elektrarne a declarat că în cazul exproprierilor constituţia garantează compensaţii, în timp ce SPP nu a comentat declaraţiile premierului, dar a precizat că preţurile pe care le practică reflectă evoluţia de pe piaţa mondială.

Şeful guvernului de la Bratislava a iniţiat o serie de măsuri asemănătoare, interzicând printr-o lege păstrarea profitului de către companiile din domeniul asigurărilor private şi a exercitat presiuni asupra retailerilor în situaţia în care vor majora nejustificat preţurile după adoptarea monedei euro în 2009.