Prima pagină » Economic » Bursele din SUA au încheiat şedinţa de marţi în creştere cu până la 1,8%

Bursele din SUA au încheiat şedinţa de marţi în creştere cu până la 1,8%

Principalii indici ai burselor de pe Wall Steet au închis şedinţa de tranzacţionare de marţi în urcare cu până la 1,8%, susţinuţi, printre altele, de evoluţia pozitivă a acţiunilor companiilor din sectorul bancar şi cel de tehnologie, transmite Reuters.

Indicele industrial Dow Jones a încheiat sesiunea în creştere cu 1,16%, în timp ce Standard & Poor’s 500 şi Nasdaq au avansat cu 1,31% şi respectiv 1,8%.

De la începutul lunii martie, Standard & Poor’s 500 a crescut cu 8,5%, marcând cea mai bună performanţă lunară din octombrie 2002.

În pofida evoluţiei încurajatoare, analiştii sunt pesimişti în privinţa duratei acesteia.

„Nu cred că revenirea puternică din martie garantează că evoluţia pozitivă va continua pentru restul anului. Investitorii îşi vor îndrepta atenţia în special asupra evoluţiei indicatorilor stării economiei”, a declarat Brian Daley, analist la Conifer Securities din New York.

În plus, date oficiale indică faptul că activitatea în domeniul afacerilor din unele regiuni ale SUA a consemnat în martie cel mai accentuat ritm de scădere din ultimii 29 de ani, în timp ce preţurile locuinţelor s-au redus cu o cotă record de 19%, comparativ cu luna precedentă.

În sectorul bancar, acţiunile JPMorgan Chase au crescut cu 7%, iar cele ale Bank of America au urcat cu 13%, după ce instituţia de credit britanică Barclays a refuzat să participe la un program guvernamental de protejare a activelor.

Titlurile Microsoft au avansat cu 5,1%. O firmă de brokeraj a recomandat cumpărarea acţiunilor producătorului de software, motivând decizia prin creşterea cererii pentru computere personale în China şi SUA.

Acţiunile grupului minier Alcoa au crescut cu aproape 10%.