Numărul înnoptărilor în hoteluri şi unităţi de cazare turistice din România s-a ridicat, anul trecut, la 19,7 milioane, în timp ce totalul din Uniunea Europeană (UE) a urcat la 1,57 miliarde, se arată într-un comunicat al Eurostat.
Biroul de statistică al UE notează că ritmul de creştere a numărului nopţilor de cazare din România, de 9,1% faţă de 2006, a fost unul dintre cele mai rapide, după avansul de 11,5% consemnat de Polonia.
Raportat la numărul de înnoptări, România se situa în 2007 pe poziţia 15 la nivelul UE.
Piaţa locală ocupă ultimul loc în topul celor 27 de state membre în ceea ce priveşte ponderea înnoptărilor realizate de nerezidenţi, aceasta fiind de aproape 18%. Niveluri reduse au fost consemnate şi în Germania (21%), Suedia (23%) şi Finlanda (29%).