Licitaţia pentru tronsonul de autostradă Comarnic – Braşov, amânată din nou

Publicat: 15 01. 2008, 15:01
Actualizat: 05 11. 2012, 16:20

În primă fază, .

"Ca urmare a solicitărilor candidaţilor, procedura de achiziţie publică (…) pentru obiectivul «Contract de concesiune de lucrări publice şi servicii pentru proiectarea, construcţia, finanţarea, construirea, operarea şi întreţinerea Autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Comarnic-Braşov» este prelungită (…) Având în vedere prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor (…) data limită de depunere a candidaturilor este 30 ianuarie 2008", se arată pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

În luna decembrie, directorul general adjunct responsabil cu proiectele din cadrul CNADNR, Dorin Debucean afirma că au fost primite peste 20 de scrisori de intenţie din partea constructorilor.

La licitaţie vor putea să participe doar investitorii care au avut, în ultimii trei ani, o cifră medie de afaceri de peste 500 de milioane de euro pe an.

Totodată, investitorii trebuie să demonstreze că au participat, în ultimii cinci ani, la cel puţin două proiecte similare, în valoare de minim 200 milioane de euro fiecare.

Prin cele două condiţii impuse de autorităţi, nicio firmă din România nu va putea participa la licitaţie, decât în cazul în care va depune o ofertă comună cu alte companii străine, sub forma unui consorţiu sau asocieri.

Perioada de concesionare este cuprinsă între 25 şi 30 de ani.

Autostrada va avea o lungime totală de 58 de kilometri şi va avea peste 50 de poduri, pasaje şi viaducte.

CNADNR estimează că autostrada necesită costuri de până la trei miliarde de euro. Proiectul are o valoare ridicată întrucât va fi realizat într-o zonă de munte şi va avea multe tuneluri, poduri, pasaje şi viaducte, conform Companiei de Drumuri.