Guvernul crede că o rezervă de 300 de miliarde de forinţi (1,26 miliarde dolari) inclusă în bugetul de anul viitor va fi suficientă pentru acoperirea riscurilor, dar noi măsuri vor fi necesare dacă avansul PIB va fi de sub 0,5%, a arătat Zoltan Csefalvay, secretar de stat în Ministerul Economiei.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a anticipat luni că economia ungară se va contracta cu 0,6% anul viitor, prognoza fiind o revizuire drastică faţă de un avans de 3,1% anticipat anterior. OCDE cere totodată guvernului să îşi credibilizeze strategiile.
Măsurile controversate luate de guvern, precum naţionalizarea activelor fondurilor de pensii de 14 miliarde de dolari şi introducerea unor taxe speciale pentru bănci şi companii de utilităţi, au scăzut încrederea investitorilor.
Această neîncredere a dus săptămâna trecută şi la retrogradarea ratingului Ungariei de către Moody’s la nivelul „Ba1”, în categoria nerecomandată pentru investiţii.
Guvernul de la Budapesta a anunţat săptămâna trecută că va negocia cu FMI un acord preventiv, pentru îmbunătăţirea încrederii investitorilor.
Forintul s-a apreciat luni cu peste 2%, susţinut de speranţele date de un posibil acord cu FMI.
Parlamentul ungar urmează să voteze marţi proiectul de buget, care este conceput în baza unei creşteri economice estimate la 1,5% şi a unui deficit bugetar de 2,5% din PIB.