- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (21.01.2017, 15:30)
- Anca Olteanu
Românii cheltuiesc până la 300 de lei pe lună pentru hrana câinilor de companie
Bugetele lunare alocate de români pentru hrana câinilor de companie variază între 60 şi 300 de lei, cel mai important aspect în selectarea produselor fiind menţinerea unei diete corespunzătoare a animalelor, potrivit unui studiu al Hornbach - retailer local de materiale de construcţii şi grădinărit.

Românii cheltuiesc până la 300 de lei pe lună pentru hrana câinilor de companie (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)
În funcţie de rasa câinilor pe care îi deţin, românii cheltuie, în medie, între 60 şi 300 de lei pe lună pentru hrana acestora, costul variind şi în funcţie de marca produsului selectat. Potrivit studiului, oamenii iau în considerare talia, vârsta şi nevoile speciale ale animalului atunci când îi aleg mâncarea.
Cererea de hrană pentru câini se reflectă şi în stocul de aproximativ 230 de tone a categoriei, aceasta cuprinzând diverse branduri.
Pe lângă hrană, în coşurile de cumpărături pentru patrupezi se mai regăsesc şi accesorii precum zgărzi, lese, jucării, şi, din ce în ce mai des, produse de întreţinere specializate cum ar fi şampon, pieptene sau ghilotină pentru gheare, susţine Mugurel-Horia Rusu, Director General al Hornbach România.
Hornbach este o companie multinaţională din domeniul construcţiilor şi grădinăritului. Concernul deţine 154 de magazine mixte de materiale de construcţii şi grădinărit, în nouă ţări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elveţia, Cehia, Slovacia, Suedia şi România), dintre care 6 în România (Bucureşti Berceni, Bucureşti Militari, Bucureşti Baloteşti, Braşov, Timişoara şi Sibiu).




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 12:40
Israelul evacuează taberele din Cisiordania şi interzice întoarcerea refugiaţilor