- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (01.06.2022, 11:29)
- Cosmin Pirv
Românii pot cumpăra de joi titluri de stat Tezaur la dobânzi record de până la 7,8%
Românii pot investi, începând de joi, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 7,2% şi 7,8%, a anunţat miercuri Ministerul Finanţelor.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în formă dematerializată.
Acestea pot fi cumpărate între 2 şi 27 iunie online numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
Între 2 şi 28 iunie, titlurile pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei Statului, iar între 2 şi 27 iunie în mediul urban şi 2 şi 24 iunie în mediul rural prin subunităţile poştale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Ministerul Finanţelor anunţă că dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.
Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe