- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Românii sunt printre cei mai nemulţumiţi europeni în privinţa calităţii transportului feroviar
Românii, polonezii şi bulgarii sunt cei mai nemulţumiţi din UE de serviciile companiilor de transport feroviar, acuzând durata mare a călătoriilor, lipsa curăţeniei şi nerespectarea graficului de circulaţie, potrivit unui sondaj Eurobarometru privind satisfacţia călătorilor în statele membre.
Românii sunt printre cei mai nemulţumiţi europeni în privinţa calităţii transportului feroviar (Imagine: Viorel Dudau/Mediafax Foto)
România se situează în coada clasamentului, pe penultima poziţie, în privinţa ponderii persoanelor care călătoresc cu trenul în timpul liber (39%, la egalitate cu Polonia şi înaintea Ungariei, 34%). Media la nivelul UE este de 56%. Pentru călătorii de afaceri folosesc trenul 6% dintre românii chestionaţi, iar 12% ajung astfel la serviciu sau şcoală/universitate.
Aproape o cincime dintre românii consultaţi au afirmat că folosesc trenul de 1-3 ori pe lună sau mai des, comparativ cu o medie a UE de 23%. Trei procente dintre persoanele intervievate au afirmat că merg cu trenul în majoritatea zilelor, iar 2% recurg la acest mijloc de transport de 1-3 ori pe săptămână.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Liga Naţiunilor: România - Kosovo, de la 21:45. A fost anunţată echipa de start
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
-
Ciolacu va pune la dispoziţie explicaţiile Ucrainei în privinţa interdicţiei lui George Simion
În privinţa serviciilor de informare privind programul şi peroanele trenurilor, românii sunt pe poziţia a şasea în UE ca grad de nemulţumire, respectiv 20%, la egalitate cu Franţa, Cehia şi media UE. Topul nemulţumiţilor este condus de Polonia, cu 46%.
Românii sunt printre cei mai nemulţumiţi cetăţeni europeni în privinţa siguranţei personale în staţii, situându-se pe poziţia a doua, cu un procentaj de 36%, la egalitate cu Bulgaria şi în urma Poloniei (41%). Media în UE este de 21%.
În funcţie de securitatea din trenuri, românii sunt pe locul al treilea ca nemulţumire, cu 32%, după Polonia (40%) şi Bulgaria (37%), în timp ce în UE media se situează la 15%.
Pasagerii trenurilor din România sunt pe locul al doilea în UE ca nemulţumire în privinţa conexiunilor cu alte mijloace de transport, cu 29%, după Polonia (35%). La nivelul UE, media este de 21%.
Conexiunile cu alte trenuri nu sunt satisfăcătoare pentru 26% din români, al treilea procentaj din UE, după Polonia (38) şi Germnaia (28%), la o medie europeană de 21%.
Referitor la calitatea facilităţilor şi serviciilor, precum cafenele, toalete sau magazine, 49% din pasagerii din România sunt nemulţumiţi, la fel ca în Cehia, iar cele două ţări se situează pe locul al cincilea în UE. Polonezii (62%) sunt din nou cei mai nemulţumiţi, în timp ce media europeană este de 33%.
Românii se află pe locul al patrulea, cu Ungaria, după nivelul de nemulţumire în privinţa curăţeniei şi întreţinerii facilităţilor din staţii, cu 56%, după Polonia (71%), Slovacia (59%) şi Bulgaria (57%). În Uniunea Europeană, 36% din călători sunt nemulţumiţi.
Alte aspecte care îi nemulţumesc pe cei care călătoresc pe calea ferată, în România sau alte state UE, sunt frecvenţa de succedare a trenurilor, durata călătoriilor, punctualitatea, confortul, curăţenia şi întreţinerea vagoanelor.
Sondajul Eurobarometru a fost derulat în România de Gallup în perioada 21-29 martie. La nivelul Uniunii Europene, studiul a vizat 25 de state membre.
În România transportul feroviar de persoane este asigurat în principal de compania de stat CFR Călători, existând şi câţiva operatori privaţi, cu activitate redusă.
Numărul de călători cu trenul a scăzut constant în ultimii ani. În 2010 scăderea a fost de 5%, CFR Călători având 58 de milioane de călători.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO