Rombat a investit 9 mil. euro în extinderea capacităţii de reciclare a bateriilor de la Copşa Mică

Producătorul de acumulatori auto Rombat a investit în 2010 şi în acest an suma de 9 milioane euro pentru extinderea capacităţii de reciclare a bateriilor la Rebat Copşa Mică, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de dezvoltare al companiei, Marcel Pârvu.

Urmărește
98 afișări

Investiţia constă în instalarea unui cuptor industrial şi a unui sistem de sfărâmare şi sortare a bateriilor uzate, care va tripla cantitatea de plumb procesat, la aproximativ 21.000 de tone.

Jumătate din fondurile necesare extinderii capacităţii de reciclare au fost asigurate de Rombat, diferenţa provenind din programele de finanţare ale Fondului de Mediu.

Pârvu a precizat că investiţiile la Rebat vor continua şi în 2012.

"În acestă perioadă începem probele tehnologice la sistemul de sfărâmare şi sortare a a bateriilor uzate. Prin noile instalaţii vom extrage aproximativ 21.000 de tone de plumb anual din 43.000 de tone de baterii. Intenţionăm ca anul viitor să creştem această capacitate la 30.000 de tone de plumb", a spus reprezentantul Rombat.

Rebat Copşa Mică a început activitatea în anul 2005 şi face parte din grupul de firme Rombat, cu peste 675 de angajaţi. Din grupul Rombat mai fac parte fabrica de acumulatori de la Bistriţa, reţeaua comercială de distribuţie a bateriilor şi dealerul Volkswagen Bistriţa.

Anul trecut, Rombat a vândut 2,13 milioane de baterii, iar pentru 2011 şi-a propus să livreze 2,26 milioane de unităţi. Compania a prognozat pentru anul acesta afaceri de 74,6 milioane euro, cu peste 10% mai mari faţă de 2010.

Acţionarul majoritar al companiei este firma Rombat Invest Bistriţa, cu o participaţie de 58% din titluri. Rombat Invest Bistriţa este controlată de 50 de persoane fizice, cele mai mari pachete fiind deţinute de Dorel Goia (29,54%) şi Ioan Repede (8.03%), acesta fiind şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Rombat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici