Prima pagină » Economic » Romgaz a descoperit un zăcământ de gaze naturale lângă Roman

Romgaz a descoperit un zăcământ de gaze naturale lângă Roman

Romgaz Mediaş a descoperit un nou zăcământ de gaze naturale, în apropierea municipiului Roman, cu un potenţial de aproximativ 200.000 metri cubi pe zi, a anunţat, joi, compania.
Romgaz a descoperit un zăcământ de gaze naturale lângă Roman
17 iul. 2008, 13:49, Economic

"Acest rezultat este o consecinţă a intensului program de explorare iniţiat de Romgaz în anul 2006 care se desfăşoară pe cele opt perimetre de explorare şi care a condus în ultimul an la descoperirea zăcămintelor de la Baia, Mirceşti, Davideni, Mecea, Movila, Varvata şi Icland", a declarat, într-un comunicat, directorul general Romgaz, Francisc Toth.

Zăcământul a fost identificat la sonda Bătrâneşti, aflată în zona oraşului Roman, datele preliminare arătând un potenţial de 200.000 metri cubi/zi.

Romgaz, controlat de stat, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, este cel mai important producător de gaze naturale din România, având o cotă de furnizare pe piaţă internă de gaze de 41,2%.

Anul trecut, producţia companiei a fost de peste cinci miliarde de metri cubi, bugetul de investiţii pe anul 2008 fiind de circa un miliard de lei.