„Obiectul contractului 8404/2015 îl constituie prestarea serviciilor de înmagazinare subterană a gazelor naturale rămase în stoc la sfârşitul ciclului complet de înmagazinare 2014/2015 pentru asigurarea serviciului public obligatoriu”, se arată într-un comunicat transmis de Romgaz Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Romgaz, prin Sucursala de Înmagazinare Subterană a Gazelor Naturale Ploieşti, operează şase depozite de înmagazinare gaze cu o capacitate totală de 2,77 miliarde metri cubi, la Bilciureşti, Urziceni, Bălăceanca, Sărmăşel, Gherceşti şi Cetatea de Baltă.
Grupul german E.ON este prezent în România din anul 2005. În prezent, E.ON România asigură electricitate şi gaze pentru peste 3 milioane de consumatori din 20 de judeţe. E.ON este primul furnizor integrat, dar şi primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate. Compania asigură electricitate în peste 2.540 de localităţi şi gaze naturale în mai mult de 1.000 de localităţi.