Prima pagină » Economic » Rompetrol Rafinare vizează o creştere de 13,5% a profitului anul acesta

Rompetrol Rafinare vizează o creştere de 13,5% a profitului anul acesta

Rompetrol Rafinare vizează, în acest an, o creştere de 13,5% a profitului, la 102,5 milioane de dolari, scrie Ziarul Financiar.
Rompetrol Rafinare vizează o creştere de 13,5% a profitului anul acesta

Pentru 2023, Rompetrol Rafinare (simbol bursier RRC), companie membră a grupului KMG International şi proprietarul rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, şi-a bugetat un profit net de 102,45 milioane de dolari, în creştere cu 13,46% faţă de anul trecut, reiese din bugetul de venituri şi cheltuieli care urmează să fie supus votului acţionarilor.

Cel mai profitabil trimestru de anul acesta ar fi T2, cu 44,2 mil. dolari rezultat net, în timp ce pentru ultimele trei luni din 2023 Rompetrol Rafinare anticipează o pierdere de 16,5 mil. lei.

Prin comparaţie, în 2021 compania cu 2,2 mld. lei capitalizare a avut o pierdere netă de 867 mil. lei.

Tot din BVC-ul de pe ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor de luna aceasta reiese o cifră de afaceri netă de 4,57 mil. dolari, cu 15,4% sub nivelul de anul trecut de 5,4 mld. dolari.