Rompetrol se extinde în Georgia, unde mizează pe afaceri de 200 milioane dolari, similare cu 2011

Grupul Rompetrol, controlat de compania kazahă de stat KazMunaiGaz, a deschis trei noi benzinării în Georgia, ajungând la o reţea de 68 de unităţi de distribuţie a carburanţilor, şi estimează că va înregistra în 2012 în această ţară o cifră de afaceri de 200 milioane dolari, la fel ca în 2011.

Urmărește
104 afișări
Imaginea articolului Rompetrol se extinde în Georgia, unde mizează pe afaceri de 200 milioane dolari, similare cu 2011

Rompetrol se extinde în Georgia, unde mizează pe afaceri de 200 milioane dolari, similare cu 2011 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Consolidarea şi creşterea prezenţei produselor Rompetrol în regiunea Mării Negre este obiectivul nostru în perioada următoare, iar platforma creată de grup în ţări precum Republica Moldova, Bulgaria, Georgia, Ucraina ne va asigura dezvoltarea şi atingerea acestui scop. În plus, strategia companiei este în acord cu economia în plină dezvoltare din Georgia, care se reflectă şi asupra pieţei de profil, prin mediul concurenţial şi condiţiile macroeconomice, dar şi prin reglementări precum lipsa biocomponenţilor din carburanţi sau al nivelului obligatoriu al concentraţiei de sulf ", a declarat într-un comunicat vicepreşedintele de retail al grupului, Titov Buzescu.

Rompetrol a intrat pe piaţa din Georgia la sfârşitul anului 2005, iar anul trecut a avut o cifră de afaceri de aproximativ 200 milioane de dolari, nivel estimat şi pentru anul acesta, se precizează în comunicat.

În 2011 Rompetrol a comercializat în Georgia cu 7,5% mai mulţi carburanţi, ajungând la un volum de 150.000 de tone.

Compania deţine în Georgia şi un depozit de carburanţi, la Tbilisi, pe care l-a modernizat în urma unei investiţii de aproximativ un milion de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici