Romtelecom a încheiat cu DTH Television contractul pentru preluarea operatorului Boom TV

Romtelecom a încheiat cu DTH Television Group contractul pentru achiziţia activelor şi a bazei de clienţi Boom TV, preţul total al tranzacţiei urmând să fie stabilit în funcţie de numărul de clienţi preluaţi, a anunţat, joi, operatorul naţional de telefonie fixă.

Urmărește
23 afișări

"De asemenea, Romtelecom a notificat Consiliul Concurenţei privind această preluare pe baza ofertei ferme depuse", se arată într-un comunicat al Romtelecom remis MEDIAFAX.

Platforma Boom TV a fost lansată în aprilie 2006, fiind a cincea platformă de televiziune digitală de tip Direct to Home (DTH) din România, alături de Digi TV (operată de compania de cablu RCS & RDS), Focus Sat (operată de compania de cablu UPC), AKTA (operată de Digital Cable Systems) şi Dolce (operată de Romtelecom).

În martie 2009, numărul de clienţi al Boom TV a depăşit pragul de 230.000, iar la finele anului trecut a coborât sub nivelul de 100.000, în condiţiile în care piaţa de profil numără aproape 6 milioane de utilizatori.

Primii trei jucători sunt RCS&RDS, UPC România şi Romtelecom.

În mai 2010, DTH Television Grup a cerut insolvenţa la Tribunalul Bucureşti, după ce în prima parte a anului Unicredit Ţiriac Bank, Grecos Energy Telecomunicaţii şi Eurocom Networks & Technologies au solicitat în instanţă falimentul operatorului Boom TV.

În toamna anului 2008, DTH Television Grup a anunţat că a împrumutat 18,5 milioane de euro de la Unicredit Ţiriac Bank, fondurile urmând să fie utilizate pentru finanţarea pe termen scurt şi mediu a dezvoltării platformei digitale tv.

Principalii acţionari ai DTH Television Grup SA sunt Blackdzaar Limited (înregistrată în Cipru) - 42,477%, Elran (D.D.) Investments Ltd. (Israel) - 25,257%, Sandhirst Ltd (Cipru) - 18,225% şi Globalicom - Trade Ltd (Israel) - 10,038%.

Acţionarul principal al Blackdazaar Limited este RP Explorer Master Fund, un fond de investiţii reprezentat de Louis Silver.

Potrivit datelor transmise Ministerului Finanţelor Publice, DTH Television a raportat pierderi de 124,2 milioane de lei în 2008 şi de 97,3 milioane de lei în 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici