Christine Lagarde: Relansarea economică în zona euro s-a redus din cauza lipsei de materii prime şi a inflaţiei

Publicat: 28 10. 2021, 21:32
Actualizat: 28 10. 2021, 21:34

Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene a decis joi menţinerea tuturor măsurilor de susţinere a relansării economice.

Christine Lagarde a afirmat, potrivit Agenţiei France-Presse, că în zona euro continuă relansarea economică, deşi „elanul încetineşte”.

„Majorarea tarifelor la energie ar putea reduce puterea de cumpărare a entităţilor economice în următoarele luni, iar lipsa de materiale, de echipamente şi de forţă de lucru frânează sectorul de producţie”, a declarat Christine Lagarde, anunţând menţinerea actualelor măsuri economice până când inflaţia va fi constant la nivelul de 2%.

Conform estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI), zona euro va înregistra o creştere economică de 5,0% în 2021, iar valoarea PIB-ului Uniunii Europene va creşte cu 5,1%.

Oficiul federal pentru Statistici din Germania a anunţat, joi, că rata inflaţiei a fost de 4,5% în octombrie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020. Este vorba de cea mai accentuată creştere a inflaţiei din 1993 până în prezent.