- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (18.02.2013, 20:16)
- Departamentul Social - Mediafax
Rovana Plumb: Valoarea ratei de absorbţie a fondurilor europene s-a triplat
Rovana Plumb a afirmat, luni, la Ploieşti, unde a semnat un contract de finanţare pentru proiectul privind deşeurile în judeţul Prahova că, în ultimele şapte luni de la preluarea mandatului de ministru al Mediului, valoarea ratei de absorbţie a fondurilor europene s-a triplat
Urmărește
708 afișări
Rovana Plumb: Valoarea ratei de absorbţie a fondurilor europene s-a triplat (Imagine: Alexandru Mihaescu/Mediafax Foto)
"La preluarea mandatului Comisia Europeană rambursase României pentru POS Mediu suma de 197,17 milioane euro, respectiv rata absorbţiei era de 4,37%. După şapte luni, solicitările de plată către Comisia Europeană au ajuns la un total de 581,14 milioane Euro, respectiv o rată de 12,88%. Putem remarca astfel, triplarea ratei, in doar şapte luni", a declarat Rovana Plumb.
În cadrul discursului susţinut, ministrul a subliniat faptul că buna relaţie de colaborare cu organismele europene au determinat ca POS Mediu să fie singurul program la care s-au reluat plăţile la sfârşitul anului în valoare de aproape 200 de milioane de euro.
"Datorită acestui lucru ne-am încadrat în ţinta de dezangajare şi Romania nu a pierdut din alocarea bugetara aferenta programului POS Mediu niciun euro la sfârşitul anului 2012", a mai spus oficialul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1066. Explozii la Kiev în timpul unui raid aerian / Incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea Ryazan din Rusia
-
Djokovic, accidentat, s-a retras din semifinala de la Australian Open. Zverev, în finală
-
Trump ordonă desecretizarea documentelor despre asasinatele care i-au vizat pe Kennedy şi Martin Luther King
Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb a semnat, luni, la Ploieşti, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, contractul de finanţare pentru proiectul "Sistem integrat de management al deşeurilor în Judeţul Prahova".
Cu o valoare de peste 37 milioane euro (fără TVA), proiectul "Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Prahova" are ca obiective principale protejarea sănătăţii populaţiei şi al mediului, prin îmbunătăţirea colectării şi depozitării deşeurilor şi prin implementarea de măsuri de închidere şi reabilitare a depozitelor neconforme, cât şi conformarea cu cerinţele Directivei de depozitare a deşeurilor cu privire la deşeurile biodegradabile.
Din perspectiva avantajelor pe care le aduce sistemul de management integrat al deşeurilor îl poate aduce, ministrul Rovana Plumb a afirmat că "domeniul deşeurilor este un potenţial generator de locuri de munca verzi; de combustibili; de materii prime ieftine, prin reciclare". "Din povara pentru comunităţi şi sursa de sancţiuni de la UE, deşeurile pot deveni, prin efortul nostru comun, cu sprijinul fondurilor europene, o resursa pentru dezvoltare", a mai spus ministrul.
Proiectul semnat de cei doi oficiali are în vedere implementarea colectării selective şi a reciclării deşeurilor atât în zonele urbane, cât şi în cele rurale, implementarea compostării în aproximativ 60% din numărul gospodăriilor din zonele rurale, construcţia a două staţii de transfer la Buşteni (15.831 t/an) şi la Urlaţi (14.548 t/an), construcţia unei staţii de sortare pentru deşeurile biodegradabile la Boldeşti-Scăieni (51.175 t/an), construcţia unei staţii de tratare mecanico-biologică pentru deşeurile biodegradabile la Ploieşti (150.000 t/an), precum şi închiderea şi reabilitarea depozitului de deşeuri neconforme de la Ploieşti.
La eveniment au mai participat prefectul judeţului Prahova, Marius Gabriel Serse, preşedintele Agenţiei Naţionale de protecţia Mediului, Mihail Fâcă, dar şi alţi reprezentanţi ai autorităţii publice locale.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cutremur în lumea televiziunii din România! Prezentatoarea-vedetă a postului a demisionat! Declarații în premieră! A fost vreme de 11 ani printre cele mai apreciate figuri din trustul Antena
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe