Rusia ar putea plasa rubla în flotare liberă în termen de doi ani
Rusia ar putea plasa rubla în flotare liberă în doi ani şi ar trebui să continue intervenţiile pe pieţele monetare în perioada de tranziţie, a declarat, luni, şeful băncii centrale de la Moscova, Serghei Ignatyev.
Rusia ar putea plasa rubla în flotare liberă în termen de doi ani (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)
Oficialul consideră că rubla a depăşit deja jumătate din drumul către free float (tranzacţionare liberă pe pieţele valuare şi stabilire a cursului de schimb în funcţie de cotaţiile medii de pe piaţa interbancară), potrivit declaraţiilor sale de luni, din camera inferioară a parlamentului rus.
Ignatyev va primi, miercuri, avizul parlamentului pentru numirea la conducerea băncii centrale pentru cel de-al treilea mandat.
"Principalul nostru obiectiv este o tranziţie către un regim de ţintă de inflaţie şi free float al rublei. Consider că putem aborda aceste decizii în următorii doi ani. Cred că nu ar trebui să ne asumăm vreun angajament strict de a înceta intervenţiile pe pieţele monetare în următorii doi ani", a declarat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
-
Zelenski afirmă că Ucraina nu va recunoaşte niciodată teritoriile ucrainene ocupate de armata Moscovei ca parte a Rusiei
Introducerea rublei în flotare liberă ar reprezenta cea mai importantă decizie de politică economică a Rusiei de la ridicarea restricţiilor pe circulaţia capitalului, în 2006.
În schimb, autorităţile din Rusia nu au ajuns la un consens cu privire la free float. Adjunctul lui Ignatyev, Alexei Ulyukayev, a declarat că flotarea liberă este posibilă începând de anul viitor, iar un secretar de stat pentru economie de la Kremlin susţine, la rândul său, că decizia este prematură.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO