Prima pagină » Economic » Petrom reduce preţul motorinei

Petrom reduce preţul motorinei

Compania petrolieră Petrom, controlată de grupul OMV din Austria, va reduce, începând de luni, ora 16:00, cu cinci bani pe litru preţul motorinei comercializate în staţiile proprii şi va menţine tariful la benzină.
Petrom reduce preţul motorinei
25 aug. 2008, 14:23, Economic

Astfel, un litru de Top Euro Diesel va costa 4,15 lei, iar sortimentul OMV Sprint Diesel 4,2 lei.

Preţul la Euro Diesel 4 va fi redus de la 4,14 lei la 4,09 lei pe litru, iar la OMV Premium Diesel de la 4,53 lei la 4,48 lei/litru.

Conform strategiei de preţuri a Petrom, în staţiile companiei tarifele pot diferenţia cu până la 5% în plus sau în minus, valorile prezentate fiind doar preţuri de referinţă.

Ultima modificare de preţuri la Petrom a fost realizată în urmă cu o săptămână, atunci tarifele la motorină au fost micşorate cu patru bani pe litru.

La începutul anului, preţul la pompă al motorinei a trecut de cel al benzinei, în principal din cauza majorării accizei pentru acest tip de carburant şi a cotaţiilor record înregistrate de petrol pe pieţele internaţionale.

Cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol, care influenţează preţurile combustibililor, au crescut cu circa 50% faţă de începutul acestui an şi s-au dublat comparativ cu perioada similară din 2007. Preţul petrolului a ajuns la 11 iulie la recordul istoric de peste 147 dolari pe baril, iar luni se situa la 114 dolari.