Rusia şi Polonia extind până în 2045 înţelegerea privind tranzitul de gaz rusesc spre Europa de Vest
Gazprom şi două companii poloneze de stat au semnat, joi, un acord privind extinderea până în 2045 a înţelegerii referitoare la tranzitul de gaze naturale ruseşti către Europa de Vest, transmite RIA Novosti.
Rusia şi Polonia extind până în 2045 înţelegerea privind tranzitul de gaz rusesc spre Europa de Vest (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Acordul a fost semnat din partea Poloniei de PGNiG, companie de stat în domeniul gazelor naturale, şi EuRoPol GAZ, operatorul reţelei naţionale de gazoducte.
Părţile s-au înţeles şi asupra majorării livrărilor către Polonia până la 11 miliarde de metri cubi anual din 2010.
"Documentul stipulează extinderea contractului de aprovizionare a Poloniei până în 2037 şi posibilitatea majorării livrărilor până la 11 miliarde de metri cubi pe an din 2010", au anunţat Gazprom şi PGNiG.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
În plus, înţelegerea referitoare la tranzitul de gaze naturale ruseşti către Europa de Vest, prin intermediul conductei Iamal-Europa, a fost extinsă până în 2045.
Polonia consumă anual circa 13,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale, producţia internă asigurând 30% din această cantitate. În 2009, Gazprom a livrat Rusiei nouă miliarde de metri cubi de gaze naturale.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO