Rusia şi Ucraina, în pragul unui nou război al gazelor

Un nou război al gazelor este gata să izbucnească între Rusia şi Ucraina, scrie cotidianul rus Kommersant, comentând că "luna de miere" dintre cele două ţări a luat sfârşit, în urma unei întâlniri între preşedinţii Medvedev şi Ianukovici.

Urmărește
2574 afișări
Imaginea articolului Rusia şi Ucraina, în pragul unui nou război al gazelor

Rusia şi Ucraina, în pragul unui nou război al gazelor

"Începem deja să ne pregătim moral pentru o repetare a războiului gazelor", a declarat pentru Kommersant o sursă guvernamentală ucraineană.

Preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a întâlnit joi la Soci cu omologul său ucrainean Viktor Ianukovici pentru a discuta în principal pe teme energetice.

Kievul încearcă de câteva luni să determine Moscova să reducă preţul gazelor exportate către Ucraina.

Kremlinul este pregătit să accepte, cu condiţia ca Ucraina să intre în Uniunea Vamală din care fac parte acum Rusia, Belarus şi Kazahstan, şi ca guvernul de la Kiev să aprobe fuziunea între compania de stat Naftogaz şi gigantul Gazprom.

Moscova ar câştiga astfel controlul deplin al rutelor de export al gazelor către Europa, gazoductele operate de Naftogaz în Ucraina fiind încă principalul canal de transport.

Nu s-a aflat aproape nimic despre discuţiile dintre cei doi preşedinţi, însă este puţin probabil să se fi ajnus la un acord, scrie Kommersant, care anticipează sfârşitul unei perioade de bune realţii între cele două ţări.

Ianukovici, care a câştigat în 2010 alegerile în faţa taberei pro-occidentale de pe scena politică ucraineană, este considerat un preşedinte pro-rus, însă potrivit multor analişti abordează relaţia cu Moscova cu multă prudenţă.

Potrivit unei surse guvernamentale ucrainene, Kievul consideră că Rusia se comportă "cu condescendenţă".

"Sistemul de gazoducte şi Naftogaz sunt fundaţia suveranităţii noastre. Nu vom renunţa la suveranitate pentru bani", a afirmat un alt înalt oficial ucrainean, potrivit AFP.

Kommersant susţine că Ianukovici a sugerat joi, în discuţiile cu Medvedev, că Ucraina este pregătită să meargă în justiţie dacă nu se va ajunge la un acord privind gazele.

Conflictele dintre ruşi şi ucraineni privind gazele au cauzat în trecut mai multe crize de alimentare a Europei, cea mai recentă având loc la începutul anului 2009.

Rusia este principalul furnizor de gaze naturale al Europei, iar majoritatea exporturilor sunt realizate prin Ucraina. România importă din Rusia, prin Ucraina, circa o treime din gazul consumat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici