Rusia va investi 10,8 miliarde de dolari în modernizarea rafinăriilor

Rusia va investi în următorii patru ani 300 de miliarde de ruble (10,8 miliarde dolari) în modernizarea rafinăriilor şi construirea de noi unităţi, pentru acoperirea deficitului de carburanţi în mai multe regiuni, a declarat vineri premierul Vladimir Putin, transmite Reuters.

Urmărește
5 afișări

"În următorii patru ani, vor fi investite 300 de miliarde de ruble pentru construirea unor noi rafinării şi unităţi petrochimice, modernizarea celor existente şi creşterea calităţii produselor rafinate", a afirmat Putin la o reuniune regională a partidului Rusia Unită.

Putin a acuzat, joi, companiile petroliere că au format "o conspiraţie" pentru a forţa creşterea preţurilor benzinei, în condiţiile în care Rusia, cel mai mare producător de petrol la nivel mondial, se confruntă cu un deficit de produse rafinate.

Săptămâna trecută, guvernul a majorat taxele de export pentru benzină cu 44%, pentru a descuraja vânzările în străinătate în detrimentul celor pe piaţa internă, după ce benzinăriile din unele regiuni au rămas fără carburanţi, iar problemele s-au extins la Moscova şi St. Petersburg.

Analiştii consideră că deficitul de carburanţi a apărut după ce Putin a cerut în februarie şefilor de companii să reducă preţurile, dar şi în lipsa investiţiilor în capacităţi de rafinare pentru producerea carburanţilor premium necesari flotei tot mai mari de vehicule moderne din Rusia.

Preţurile benzinei au crescut cu 2,8% săptămâna trecută, cel mai mare avans din ultimele 14 săptămâni, potrivit datelor oficiale publicate joi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici