Rusia vrea să plătească Venezuelei un miliard de dolari pentru a participa la proiecte petroliere
Rusia intenţionează să plătească Venezuelei un miliard de dolari pentru a participa la dezvoltarea mai multor câmpuri petrolifere în statul sud-american, a declarat premierul rus Vladimir Putin, citat de RIA Novosti.
Rusia vrea să plătească Venezuelei un miliard de dolari pentru a participa la proiecte petroliere (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Partenerii noştri au spus că sunt gata să extindă parteneriatul din domeniul energiei. Dacă ajungem la un acord, Rusia va plăti Venezuelei un bonus de încă un miliard de dolari pentru dezvoltarea de câmpuri petrolifere", a spus Putin.
Consorţiul Petrolier Naţional din Rusia a plătit, deja, statului sud-american 600 de milioane de dolari din suma de un miliard de dolari promisă printr-o înţelegere anterioară. Acordul iniţial prevede participarea Rusiei în exploatarea câmpului Junin-6. Proiectul s-ar putea desfăşura pe o periaodă de 25 de ani, iar producţia zilnică ar putea ajunge la 450.000 de barili din 2017.
Noul bonus de un miliard de dolari ar urma să fie plătit pentru participarea la dezvoltarea zăcămintelor Ayacucho-2, Ayacucho-3 şi Junin-3, a declarat ministrul Energiei din Rusia, Serghei Şmatko.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
-
China îşi extinde influenţa în Marea Caraibilor şi strânge legăturile cu un fost aliat al Taiwanului
-
Armata iraniană a fost dotată cu o mie de drone noi. Mişcarea, cu puţin timp înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă
-
Sindicatele din administraţie: Funcţionarii publici, ţapi ispăşitori pentru eşecurile guvernării
Consorţiul Petrolier Naţional din Rusia a fost înfiinţat de Gazprom, Lukoil şi TNK-BP.
Venezuela este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, cu rezerve convenţioanle dovedite de 87 de miliarde de barili la nivelul anului 2008.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO