Potrivit Ziarului Financiar, un GDR al Sberbank înseamnă patru acţiuni la Londra pentru cea mai mare bancă rusească, ceea ce înseamnă că, luând în calcul numărul total de acţiuni de 21,6 miliarde de unităţi, banca are echivalentul a 5,4 miliarde de GDR-uri. La un preţ de 0,1 dolari înseamnă o capitalizare de doar 54 milioane de dolari. Spre comparaţie în ianuarie 2022 banca avea o valoare de piaţă de 80 miliarde de dolari.
Cu alte cuvinte, în doar câteva zile perla coroanei bancare din Rusia s-a prăbuşit de aproximativ 1.500 de ori şi a ajuns să aibă o valoare de piaţă chiar şi decât cele mai mici bănci din România. Bursa din Moscova rămâne închisă şi miercuri.
Braţul european al Sberbank a fost închis din ordinul Băncii Centrale Europene, care avertizase că riscă să intre în faliment din cauza unei cereri de depozite după ce Rusia a invadat Ucraina, a anunţat Autoritatea pieţei financiare din Austria.
„Din ordinul Băncii Centrale Europene (BCE), Autoritatea austriacă pentru Piaţa Financiară (FMA) a emis astăzi o decizie prin care interzice instituţiei de credit licenţiate