- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
S&P a revizuit în scădere şansele unei recesiuni economice în România
Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor's (S&P) a revizuit, luni, în scădere şansele apariţiei unei recesiuni economice în România, de la 35-50%, la 25-40% şi a încadrat sistemul bancar românesc în "grupa de risc şapte", cu o treaptă peste evaluarea anterioară.
S&P a revizuit în scădere şansele unei recesiuni economice în România
Analiştii Standard&Poor's au modificat estimările privind incidenţa activelor problematice din sistemul financiar şi au încadrat riscul legat de o recesiune economică la 25-40%, comparativ cu varianta anterioară, de 35-50%, se arată într-un comunicat al agenţiei.
"Îmbunătăţirea privind sectorul bancar reflectă ritmul bun de creştere şi de profitabilitate, după mai mulţi ani de majorări sănătoase şi de acumulare de capital în economie. Intrările masive de capital străin din sectorul bancar au creat o bază solidă pentru accelerarea creditării", se spune în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
-
Cel puţin 100 de nord-coreeni au fost ucişi în lupte alături de forţele ruse, afirmă Seulul
-
Bulgaria introduce controale temporare la frontiera cu România începând cu 1 ianuarie 2025
Revizuirea reflectă, de asemenea, gradul din ce în ce mai ridicat de penetrare a sectorului bancar şi îmbunătăţirile tehnologice din acest domeniu.
Analiştii notează că această evoluţie a fost determinată în mare măsură de importul de tehnologie occidentală, a convergenţei cu cerinţele UE şi a implementării principiilor Basel II.
"În pofida acestor îmbunătăţiri, riscurile din sectorul bancar din România sunt mai ridicate decât în alte state din regiune, precum Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Lituania şi Polonia. Acest lucru este generat de acumularea de dezechilibre economice, de efectele negative ale tensiunilor financiare internaţionale, deteriorarea flexibilitării, ca urmare a volumului limitat de depozite atrase, gradul ridicat de dependenţă faţă de capitalul băncilor-mamă şi de cadrul de reglementare încă slab, dar care face progrese", se arată în comunicat.
Sectorul bancar românesc rămâne puternic concentrat în jurul primelor bănci în funcţie de active şi este dominat de investitori străini, tocmai această ultimă caracteristică urmând să contribuie la menţinerea unui calităţi ridicate a acestui domeniu.
"Cadrul de reglementare al Băncii Naţionale a României a oferit un mecanism mai bun de administrare a unor eventuale riscuri sistemice. Aderarea la UE furnizează o ancoră puternică pentru îmbunătăţirea reglementărilor bancare", se spune în comunicat.
Economiştii internaţionali notează că deşi România a înregistrat creşteri economice robuste în ultimii ani, economia dă semne clare de supraîncălzire, riscul unei "aterizări dure" fiind amplificat de dezechilibrele externe ridicate, o politică fiscală prociclică, de avansul preţurilor, o volatilitate ridicată a cursului şi de turbulenţele internaţionale.
Ca factori pozitivi, analiştii notează intrările de capital, creşterea cererii interne şi aderarea la UE.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO