S&P: Rostogolirea datoriilor Greciei ar putea conduce la default selectiv
Agenţia de rating Standard & Poor's (S&P) a avertizat luni că rostogolirea datoriilor Greciei în conformitate cu oricare dintre cele două scheme propuse de Franţa va fi considerată default selectiv.

S&P: Rostogolirea datoriilor Greciei ar putea conduce la default selectiv (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Moneda euro s-a depreciat faţă de dolar pe pieţele asiatice după avertismentul lansat de S&P.
Agenţia notează că cele două variante propuse de Franţa pentru rostogolirea obligaţiunilor de stat ale Greciei care vor ajunge la maturitate până în 2014 ar implica pierderi pentru creditorii privaţi.
"Dacă oricare dintre opţiuni ar fi implementat în forma actuală, fără noi modificări, vom considera probabil că constituie intrarea în default, potrivit criteriilor noastre. În acest caz, vom reduce ratingul Greciei la SD, indicând că statul a restructurat practic o parte din obligaţiuni", se arată într-un comunicat transmis de S&P.
ULTIMELE ȘTIRI
-
McDonalds îi dă replica lui Piedone şi ANPC-ului: Gheaţa este conformă, însă facem verificări la toate restaurantele noastre din ţară
-
Sondaj: Cu cine ar vota românii la alegerile prezidenţiale? Răsturnare de situaţie în turul II
-
Costul reconstrucţiei Ucrainei, potrivit Băncii Mondiale: Suma exorbitantă de care are ţara nevoie
Agenţia a redus la finele lunii iunie ratingul Greciei la "CCC" cel mai slab calificativ atribuit unei ţări, avertizând că orice formă de restructurare a datoriilor guvernului de la Atena va constitui default (incapacitate de plată).


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

