SABMiller oferă peste 10 mld. dolari pentru compania australiană Foster's, care a respins propunerea

SABMiller a lansat o ofertă de preluare a grupului australian Foster's pentru 9,5 miliarde dolari australieni (10,1 miliade de dolari SUA), respinsă prompt de companie, care consideră că preţul este prea scăzut, însă investitorii anticipează că o sumă mai generoasă ar conduce la o tranzacţie.

Urmărește
6 afișări

Foster's, care ocupă o poziţie dominantă pe piaţa australiană a berii, a rămas una dintre ultimele ţinte mari pe o piaţă globală aflată deja de câţiva ani într-un proces accelerat de consolidare.

Cu o cotă de piaţă de 50% în Australia şi marje ridicate de profit, grupul a fost tras în jos în ultimii ani de divizia de vinuri, care a determinat deprecierea valorii activelor companiei cu 3 miliarde de dolari australieni după o serie de achiziţii neinspirate, transmite Reuters.

Între timp, giganţii mondiali ai berii, precum SABMiller, încearcă să jongleze cu preţurile tot mai mari ale materiilor prime şi încetinirea cererii pe pieţele dezvoltate, căutând ţinte de achiziţie pentru a obţine motoare de creştere pe pieţe unde nu au o prezenţă solidă. Astfel, companiile mai mici, cu profil regional, vor fi cu siguranţă cumpăraţi şi integraţi în marile grupuri internaţionale.

Ştirile privind oferta SABMiller au determinat creşterea acţiunilor Foster's cu 14% pe bursa din Australia, la maximul ultimelor nouă luni şi peste preţul pe acţiune propus de grupul sud-african.

Zvonuri privind preluarea Foster's de un grup internaţional au apărut încă de anul trecut, când compania a anunţat că vrea să se despartă de divizia de vinuri, iar SABMiller a fost considerat favorit pentru înghiţirea jucătorului australian, deoarece eventualii concurenţi, precum Heineken, se luptă cu munţii de datorii acumulate în ultimii ani sau nu pot obţine finanţarea necesară.

Oferta SABMiller a fost cuprinsă într-o scrisoare trimisă conducerii Foster's, care a respins imediat propunerea într-un comunicat, acuzând preţul prea mic.

Preţul oferit depăşea cu 8,2% cotaţia bursieră a Foster's de la finalul şedinţei de luni.

SABMiller va argumenta că preţul este justificat, deoarece cotaţia bursieră a fost deja umflată de zvonurile recente privind preluarea companiei şi, pe deasupra, apariţia unei oferte concurente este puţin probabilă, a afirmat o altă sursă.

Directorul general al SABMiller, Graham Mackay, a declarat într-o înregistrare video postată pe internet că grupul sud-african ar putea îmbunătăţi performanţele Foster's, care operează pe o piaţă "stabilă şi profitabilă".

SABMiller deţine deja marca Foster's în India şi drepturile de producţie în Statele Unite.

Dintre potenţialii rivali pentru preluarea Foster's, compania japoneză Asashi Breweries şi-a manifestat anterior interesul, potrivit unor surse, dar a anunţat în februarie că nu intenţionează să cumpere vreo divizie a grupului australian. Grupul chinez Tsingtao Brewery a anunţat în luna mai că nu este implicat în vreo ofertă.

Recent au circulat zvonuri legate de o ofertă comună a Grupo Modelo SAB de CV şi Molson Coors Brewing Co, însă scenariul nu s-a materializat, probabil din cauza complexităţii eventualei tranzacţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici