Salariu minim la nivel UE. Peste 1 milion de români au salariul minim
Comisia Europeană propune un sistem universal de calcul al saraiului minim brut pentru toate ţările membre UE. Sistemul de calcul ar trebui să ţină cont de puterea de cumpărare, nivelul şi rata de creştere a salariilor medii şi evoluţia productivităţii. La salariul mediu de azi de la noi, ar însemna ca salariul minim să crească cu 22%, până la 1.640 lei. Valentina Saygo, expert contabil, spune că în 5-7 ani salariul minim ar trebui să ajungă la jumătate din cel mediu. Mai spune şi că angajatorii susţin greu creşterile salariale, de aceea este important să existe o formulă de calcul agreată împreună.
În România există 1,2 milioane de angajaţi care au salariul minim pe economie. În august 2020 salariul mediu net în România era de 3.275 de lei net, potrivit Ziarului Financiar.
Salariul minim pe economie a crescut în România în ultimii 10 ani de la 600 de lei brut în 2009 la 2.230 de lei brut (1.340 net) în 2020
Ce spune Valentina Saygo, consultant: ”Eu cred că va fi destul de dificil. Pentru un angajator creşterea salariului minim pe economie înseamnă de fiecare dată creşterea tuturor salariilor din firmă. Nu are o sustenabilitate economică, nu este în raport cu creşterea economică. Salariile trebuie să crească, dar este foarte important să ne dăm seama cum vor creşte aceste salarii. Putem să luăm în calcul indicele inflaţiei, putem să luăm în calcul creşterea de curs valutar. În anul 2020 ştim că am avut o creştere cu 7% a salariului minim pe economie, care a fost o creştere decentă. O creştere sustenabilă economic ar fi de încadrat în 10% maxim”.