Salariul mediu nominal net a crescut în septembrie cu 24,6%

Salariul mediu nominal net a crescut în septembrie cu 24,6% comparativ cu perioada similară din 2007 şi cu 1,5% faţă de luna precendentă, ajungând la 1.296 lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Urmărește
25 afișări
Imaginea articolului Salariul mediu nominal net a crescut în septembrie cu 24,6%

Salariul mediu nominal net a crescut în septembrie cu 24,6% (Imagine: Mediafax Foto)

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de extracţia hidrocarburilor şi servicii anexe (3.380 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (740 lei), se arată într-un comunicat al INS.

În luna septembrie 2008, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.751 lei, cu 1,3% mai mare decât în august.

Câştigurile realizate pe segmentul de intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale caselor de pensii) au continuat să fie ridicate în septembrie, plasându-se la 3.054 lei, în urcare cu 0,7% faţă de luna precedentă.

De asemenea, salariile nete ale angajaţilor din sectorul transporturilor aeriene s-au situat la un nivel ridicat, respectiv de 3.246 lei.

În luna septembrie 2008, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net, datorate, în principal, acordării de prime (inclusiv a primelor de vacanţă şi premiilor ocazionale), negocierilor salariale sau realizărilor de producţii mai mari.

Astfel, creşteri de 40% şi 22,6% au fost consemnate în industria hidrocarburilor şi servicii anexe, respectiv în sectorul de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari (în principal, datorită premiilor acordate cu ocazia "zilei petrolistului").

Avansuri salariale de 8,1% au fost înregistrate în activităţile de poştă şi curier, iar creşteri cuprinse între 5 şi 8% au fost raportate în edituri, poligrafie şi reproducerea înregistrărilor pe suporţi, producţia de mobilier şi alte activităţi industriale, industria mijloacelor de transport rutier, industria de maşini şi aparate electrice.

De asemenea, câştigurile s-au majorat cu 2 - 4% în activităţile: tăbăcirea şi finisarea pieilor, industria de aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice şi fotografice, ceasornicărie, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, eliminarea deşeurilor şi a apelor uzate, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, fabricarea produselor textile, informatică şi cercetare-dezvoltare, industria de mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou, fabricarea celulozei, hârtiei şi a produselor din hârtie, industria metalurgică, prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei.

Pe de altă parte, scăderi ale câştigului salarial mediu net în septembrie, faţă de august, au fost determinate de acordarea de prime în luna anterioară sau de realizarea unei producţii mai mici.

Cele mai importante scăderi, de 10-13%, au fost înregistrate în industria minieră şi activităţi de asigurări şi ale caselor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).

Salariaţii din activităţile anexe şi auxiliare de transport, poştă şi telecomunicaţii, industria de echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii au câştigat în septembrie cu 2-5% mai puţin decât în august.

Indicele câştigului salarial real pentru luna septembrie 2008 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 101,1%.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 123,3%, cu 1,3 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2008.

Comparativ cu septembrie 2007, indicele câştigului salarial real a înregistrat o creştere cu 16,1%.

INS menţionează că în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea celui de al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici