- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (08.12.2015, 11:01)
- Marius Oncu
Salariul net a fost în octombrie de 1.871 lei, în creştere cu 2,1% faţă de septembrie
Salariul mediu net a crescut în octombrie cu 2,1% (38 de lei), la 1.871 lei, în timp ce câştigul salarial mediu brut a fost de 2.594 lei, cele mai mari câştiguri nete fiind în IT, de 4.483 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 1.087 lei.
Urmărește
203 afișări
În octombrie, câştigul salarial mediu net a fost mai mare faţă de septembrie în majoritatea activităţilor din sectorul economic. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime pentru realizări deosebite), sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale) - cu 8,5%, respectiv cu 6,7% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.
Majorări de 3,5% - 5% au fost consemnate în cercetare-dezvoltare, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), industria metalurgică, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare şi transmitere de programe).
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
În tranzacţii imobiliare, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, extracţia cărbunelui superior şi inferior, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie creşterile au fost între 2% şi 3%.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie au fost determinate de acordarea în luna septembrie de premii ocazionale, sume din profitul net şi alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice, potrivit INS.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale - cu 25,2%, în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de servicii anexe extracţiei, transporturi aeriene - cu 10% - 18%, în fabricarea produselor din tutun, fabricarea băuturilor, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice - între 2% şi 3,5%.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (16,7%) ca urmare a aplicării OUG nr. 35/2015, în învăţământ (3,9%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în administraţia publică (0,7%).
Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 9,7%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 111,5%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 141,7%, cu 2,5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna septembrie 2015.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe