Salonul auto de la Detroit pare compromis, din cauza crizei din sectorul auto
Salonul auto nord-american de la Detroit, unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen la nivel gloabl, pare să fie compromis anul viitor, în contextul dificultăţilor cu care se confruntă cei trei mari constructori auto din Statele Unite, potrivit Wall Street Journal
.

Salonul auto de la Detroit pare compromis, din cauza crizei din sectorul auto (Imagine: Wall Street Journal)
Evenimentul, deschis pentru presă începând din 11 ianuarie, va avea loc într-una dintre cele mai dificile perioade cu care s-a confruntat vreodată piaţa auto din SUA.
Totodată, locul de desfăşurare, Detroit, este unul dintre cele mai afectate oraşe în urma crizei financiare şi recesiunii. Economia locală, susţinută de General Motors, Ford şi Chrsyler, se confruntă cu probleme severe ca urmare a situaţiei fără precedent a celor trei concerne.
General Motors şi Chrysler au cerut finanţare de urgenţă din partea statului american, avertizând că ar putea intra în faliment în prima parte a anului viitor. Ford are, de asemenea, nevoie de ajutoare de stat, însă exclude posibilitatea insolvenţei, arătând că doreşte fonduri pentru a investi în restructurarea gamei de autoturisme asamblate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu, supărat pe Hurezeanu: Îl anunţ că face parte din Guvernul României. Va pleca acasă
-
Liderul PKK îndeamnă la dezarmare şi pace, într-un moment crucial pentru conflictul kurd din Turcia
-
Poziţia Elenei Lasconi în eventualitatea în care Năsui ar vota moţiunea împotriva guvernului Ciolacu: Eu nu sunt dictator
Cele trei grupuri industriale susţin că sunt responsabile, direct sau indirect, de 10% din locurile de muncă de pe teritoriul Statelor Unite. În această situaţie, eşecul unui conglomerat din industria auto ar declanşa o criză economică fără precedent în America.
Problemele constructorilor auto afectează Detroit din toate punctele de vedere. Instituţiile culturale reduc cheltuielile în lipsa banilor, organizaţiile caritabile se confruntă cu o lipsă acută de resurse, după ce majoritatea firmelor şi companiilor care le susţineau şi-au retras sprijinul din cauza lipsei de lichidităţi, până şi publicaţiile locale vor anula majoritatea serviciilor oferite gratuit abonaţilor, precum livrările la domiciuliu, pentru a reduce cheltuielile şi a supravieţui crizei.
Pe lângă problemele comunităţii gazdă, salonul auto nord-american se confruntă şi cu reticenţa marilor grupuri auto internaţionale de a investi sumele obişnuite, uriaşe, în standurile de expoziţie.
Spre exemplu, BMW şi alte companii importante nu vor construi etaje superioare ale standurilor cu "zone de ospitalitate", aşa cum fac în fiecare an. Astfel de stabilimente servesc mâncare şi băutură şi au scopul de a atrage jurnaliştii şi publicul.
Honda Motor va dezvălui, în cadrul evenimentului, noul model hibrid Insight, însă nu va respecta tradiţia şi va renunţa la prezentarea şi conferinţa extravagantă cu care a obişnuit publicul.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1100. Trump prelungeşte anumite sancţiuni împotriva Rusiei până în 2026 / Turcia ia în considerare trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Kievul „poate să uite” de aderarea la NATO, afirmă Trump / Coreea de Nord trimite trupe suplimentare în Rusia, susţin serviciile de informaţii sud-coreene / Noi discuţii între Washington şi Moscova
-
ieri, 22:55
Starmer: Marea Britanie are un adevărat prieten în Biroul Oval