”E treaba BNR-ului, nu a Parlamentului. Nu prin lege… Eu am înţeles că 40 de tone de aur sunt acasă. Dacă există condiţii, dacă BNR crede că e bine să facă această mişcare, poate să o facă, dar nu trebuie să dai o lege în Parlament, din punctul meu de vedere, ci trebuie să laşi BNR să decidă cum e mai bine. Până la urmă ei folosesc acest instrument în perioade mai grele sau este şi din punct de vedere al secuităţii investiţiilor o garanţie, o predictibilitate – când trebuie să plăteşti datoria externă şi e musai să umbli acolo, fie că e vorba de aur sau valută”, a declarat la Digi 24 preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
El a mai spus că din totalul rezervei de stat, doar o mică parte o reprezintă aurul.
”Eu cred că independenţa, autonomia Băncii Naţionale trebuie păstrată. În aceşti 20, 30 de ani a funcţionat bine. Eu nu pot să spun că Banca Naţională nu a funcţionat bine, pentru că acolo permanent au fost profesionişti în Consiliul de Administraţie, în conducerea băncii, au menţinut un echilibru, au făcut un
Reacţia liderului UDMR vine ca reacţie a faptului că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi senatorul PSD Şerban Nicolae au depus, miercuri, 27 februarie, un proiect prin care Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate, respectiv peste 56 de tone de aur, reiese din datele actuale. Mai exact, proiectul de lege depus miercuri vizează modificarea şi completarea Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României.
În prezent, România are rezerve de aur, care fac parte din rezervele internaţionale, de aproape 103,7 tone, respectiv 103.697 de kilograme şi 790 grame de aur fin, reprezentând 9-10% din rezervele internaţionale ale ţării. Cantitatea de aur din rezervă nu s-a schimbat decât marginal din 2007 până în prezent, dar valoarea ei a crescut de la 1,6 miliarde euro în 2007 la 3,7 miliarde euro în decembrie 2018. Circa 60%, peste 61,2 tone, este la Banca Angliei, în custodia BNR.
Faţă de aceste niveluri, reiese că proiectul de act normativ propune ca România să mai păstreze rezerve de aur în străinătate de 5,185 tone, iar repatrierea să fie de peste 56 de tone, respectiv 91,5% din cantitatea actuală aflată în străinătate.