- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (04.05.2014, 13:56)
- Ana Maria Petcana
Sanofi transferă producţia sau ambalarea a zeci de medicamente la fabrica din România
Grupul francez Sanofi a transferat anul trecut 22 de medicamente la fabrica Zentiva din România, fosta Sicomed, pentru producţie sau ambalare, iar alte 30 de noi produse sunt în diverse stadii de transfer, se arată într-un raport al companiei.
Urmărește
1437 afișări
Sanofi transferă producţia sau ambalarea a zeci de medicamente la fabrica din România (Imagine: Shutterstock)
Din cele 22 de produse transferate anul trecut, 15 sunt fabricate complet şi pentru 7 este realizat doar procesul de ambalare.
De altfel, printre priorităţile companiei pentru acest an se numără transferul de noi produse şi diversificarea prezenţei Zentiva pe diverse pieţe prin exporturi, potrivit sursei citate.
Anul trecut, producătorul a realizat exporturi pentru circa 25 de produse (133 de forme farmaceutice) în Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Portugalia, Bulgaria, Cehia, Slovacia şi Ungaria.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
"Activitatea de export a crescut în anul 2013 la 19% din total venituri din vânzări, faţă de 7% in 2012. Vânzările la export s-au realizat preponderent in Germania (5,3 milioane lei), Franţa (26,2 milioane lei), Italia (7,8 milioane lei), dar şi in Polonia, Portugalia şi Cehia", se arată în raportul Zentiva.
Portofoliul Zentiva România include 112 de produse de uz uman, din care 107 medicamente şi 5 suplimente alimentare, sub formă de tablete, peleţi şi soluţii injectabile. Din totalul producţiei, 77% este comercializată pe piaţa internă şi 23% la extern.
Şi în acest an, compania va continua investiţiile în dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie, având alocat un buget 1,63 milioane euro.
În 2013, compania a investit 2,9 milioane euro în noi echipamente de producţie şi în upgradarea celor existente, obţinând şi autorizarea de fabricare de peleţi pentru produse medicinale investigaţionale.
De asemenea, o altă prioritate a companiei pentru anul în curs este menţinerea profitabilităţii fabricii şi a costurilor de producţie.
"Pentru 2014, obiectivul nostru este să ne păstrăm în top, concentrându-ne pe identificarea de oportunităţi de creştere şi pe diversificarea activităţilor", se menţionează în raport.
Compania şi-a bugetat pentru acest an o creştere cu 18,6% a profitului net, la 47,8 milioane lei (10,7 milioane euro). Profitul fabricii a crescut anul trecut cu 25% faţă de 2012, la 40,3 milioane lei (9,1 milioane euro), iar cifra de afaceri a urcat cu 20%, la 291 milioane lei (65,8 milioane euro).
Structura vânzărilor companiei a fost anul trecut formată din 80% medicamente cu prescripţie şi 20% produse eliberate fără reţetă.
Potrivit celor mai recente raportări, grupul farmaceutic francez Sanofi-Aventis deţine direct şi indirect 81,6% din acţiunile Zentiva.
În România, grupul francez Sanofi este prezent cu două entităţi juridice distincte - Sanofi-Aventis România şi Zentiva.
Zentiva avea la finele anului trecut 493 de angajaţi, cu 67 mai puţini comparativ cu 2012.
Sanofi România a ocupat anul trecut locul doi pe piaţa farmaceutică locală, cu o cotă de piaţă de 7% şi vânzări de 827,5 milioane lei, fiind devansată de compania Roche, potrivit datelor Cegedim.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe