SAP a deschis în România un centru de consultanţă IT şi face angajări. Câte joburi sunt disponibile

SAP România a deschis miercuri un centru care va furniza servicii de consultanţă IT cu valoare adăugată clienţilor grupului german SAP din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) şi intenţionează să angajeze 400 de consultanţi până în 2014, urmând să aloce în acest sens între 30 şi 40 milioane de euro.

Urmărește
1906 afișări
Imaginea articolului SAP a deschis în România un centru de consultanţă IT şi face angajări. Câte joburi sunt disponibile

SAP a deschis în România un centru de consultanţă IT şi face angajări. Câte joburi sunt disponibile (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Denumită Nearshore Delivery Center, noua entitate a rezultat din transformarea fostului centru al SAP Global Delivery Group, parte a diviziei SAP Consulting din Bucureşti, şi va include alte două birouri în România, la Timişoara şi Cluj-Napoca.

Centrul va furniza servicii în special pentru pieţele mature din Vestul şi Centrul Europei, pentru susţinerea proiectelor din Austria, Belgia, Elveţia, Germania, Luxemburg şi Olanda.

"Centrele nearshore contribuie semnificativ la furnizarea de servicii cu costuri totale reduse, concomitent cu îmbunătăţirea calităţii, a vitezei şi scalabilităţii. Cu această abordare, vom putea oferi clienţilor SAP servicii profesioniste printr-un sistem mixt de livrare, de la distanţă sau direct la sediul acestora, beneficiind de avantajul culturii, al limbii şi al fusului orar apropiat, în completarea livrărilor tradiţionale locale sau off-shore", a declarat preşedintele SAP EMEA, Franck Cohen, într-un comunicat.

El a estimat, în conferinţa dedicată acestui eveniment, organizată la Bucureşti, că centrul va beneficia anii viitori de investiţii cuprinse între 30 şi 40 de milioane de euro.

"Vom investi în pregătirea acestor consultanţi, vom investi în infrastructura IT care va deservi centrul. Estimez că vom aloca între 30 şi 40 milioane de euro în următorii ani", a spus Cohen.

SAP intenţionează să angajeze anual peste 100 de consultanţi în România, atât prin sistemul obişnuit de recrutare, cât şi prin programul SAP Academy, derulat în cooperare cu principalele centre universitare din România, respectiv Universitatea Politehnică şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, precum şi Universitatea de Vest din Timişoara.

"Obiectivul nostru este de a crea o echipă de profesionişti care să furnizeze servicii de consultanţă cu valoare adăugată clienţilor SAP din Europa", a declarat directorul SAP Nearshore Center România, Gheorghe Olteanu.

Prezent la eveniment, directorul general al SAP România, Valentin Tomşa, a afirmat că centrul SAP nu va fi unul de tip suport sau call-center.

"Nearshore Delivery Center va fi o unitate de consultanţă IT, unde se va face inginerie. Viitorii salariaţi ai centrului vor parcurge un program de pregătire intens şi foarte complex, care va depăşi un an, şi vor avea un salariu corespunzător activităţii de consultanţă IT", a spus Tomşa.

Centrul nearshore din România şi viitoarea unitate din Portugalia vor fi primele două centre de acest fel ale SAP din Europa. Acestea vor deservi clienţi din diferite regiuni ale Europei, se precizează în comunicat.

SAP este unul dintre principalii jucători mondiali în domeniul aplicaţiilor software pentru afaceri, cu peste 105.000 de clienţi.

SAP România a fost înfiinţată în 2002, activitatea fiind concentrată pe vânzări şi marketing, precum şi pe dezvoltarea versiunilor localizate ale soluţiilor SAP.

În 2010, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, filiala locală a grupului german a raportat afaceri de 73,1 milioane de lei şi un profit net de 11,6 milioane de lei.

La nivel global, grupul german a înregistrat anul trecut o creştere cu 17% a veniturilor, de la 10,67 miliarde euro la 12,46 miliarde euro. Profitul după plata impozitelor a avansat cu 4%, de la 1,75 miliarde euro la 1,81 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici