Agenţia de evaluare financiară estimează la 40% probabilitatea unei recesiuni puternice în zona euro, inclusiv în ţări cu economie solidă, precum Germania, a declarat economistul şef pentru Europa al S&P, Jean-Michel Six.
Probabilitatea unei recesiuni de amploare mai redusă este de 60%. Astfel, economia euro s-ar putea contracta începând din trimestrul al patrulea al acestui an, cu o uşoară creştere în trimestrul al doilea din 2012, a spus Six.
„Rezolvarea acestei probleme trebuie să fie politică. Sper ca summit-ul să fie decisiv”, a spus el.
BCE este singura instituţie cu suficiente resurse financiare pentru a putea opri contagiunea crizei datoriilor suverane, consideră economistul S&P.
„BCE este în faţa unei dileme. Este clar că banca este conştientă de riscul unei recesiuni majore în zona euro, dar nu poate interveni hotărât în piaţă până nu are asigurări de la state că vor respecta politicile anunţate”, a spus Six.
La începutul acestei săptămâni, S&P a pus sub supraveghere pentru o posibilă retrogradare ratingurile a 15 ţări din zona euro şi a anunţat că deciziile vor depinde de măsurile anunţate la reuniunea care se desfăşoară joi şi vineri la Bruxelles.