- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sârbu a demis 60 de directori ai APIA
Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a demis, joi, 18 directori din conducerea centrală a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) şi 42 de directori la nivel local, motivând că nu a fost respectat termenul de începere a plăţilor la hectar către fermieri.
Directorul general adjunct al APIA Mariana Drăghici (Imagine: apia.org.ro)
"Am demis, joi, 42 de directori ai APIA de la nivelul local şi 18 de la centru, pentru că nu au respectat termenul stabilit de 15 martie pentru începerea plăţilor la hectar. Le-am dat şi un răgaz de patru zile, dar dânşii mi-au spus că au nevoie de trei săptămâni. Nu pot accepta un asemenea termen pentru că ne batem joc de nişte oameni (fermierii- n.r.)", a declarat, agenţiei MEDIAFAX, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Cum a ajuns Crin Antonescu să fie candidatul comun al partidelor proeuropene la Preşedinţie
-
Crin Antonescu, despre eventuala preluare de către Bolojan a preşedinţiei interimare: Nu ar fi rău
-
Germania investighează breşele de securitate după tragedia de vineri
Cele 42 de persoane demise din conducerea locală a agenţiei sunt directorii executivi ai centrelor judeţene ale APIA.
Totodată, ministrul a precizat că trei dintre directorii demişi la nivel local au fost promovaţi în structura centrală. Astfel, Melinda Kerekes a ajuns director general interimar al APIA, înlocuind-o pe Mariana Drăghici, iar Dorel Penu şi Nicolae Stroescu au fost numiţi directori generali adjuncţi.
APIA este gestionarul fondurilor UE destinate sectorului agricol, dar administrează şi fonduri de la bugetul de stat alocate fermierilor.
Agenţia nu are în prezent un director general, interimatul fiind asigurat, până joi, de directorul general adjunct, Mariana Drăghici.
Postul de director general al APIA a rămas vacant după ce fostul director general al agenţiei, Dan Gherghelaş, a părăsit funcţia pe 12 feburarie, motivând că nu poate accepta "ingerinţa politicului într-o activitate strict tehnică", după criticile aduse agenţiei de ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu.
Concursul pentru ocuparea postului de director general al agenţiei va fi reluat pe 25 martie, proba scrisă, şi 27 martie, interviul, după ce la precedentul concurs, de la finele lunii februarie, nu s-a înscris niciun candidat.
Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a declarat anterior că plata subvenţiilor la hectar aferente anului 2008 ar trebui să înceapă 19 martie.
Regulamentele comunitare prevăd că un stat membru trebuie să plătească subvenţiile la hectar până la data de 30 iunie a anului următor, respectiv 30 iunie 2009 pentru plăţile aferente lui 2008.
Comisia Europeană a calculat pentru România penalizări de 8,4 milioane de euro pentru întârzierea plăţilor la hectar aferente anului 2007 după termenul limită de 30 iunie 2008.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO