Calificativul pentru împrumuturi pe termen lung a fost retrogradat de la „A+” la „A-„, iar cel pe perioadă scurtă de la „F1” la „F2”, potrivit unui comunict al Fitch. Ratingurile au fost puse sub supraveghere, cu implicaţii negative.
„Retrogradarea reflectă riscurile crescute pentru implementarea politicilor şi finanţarea bugetului în urma eşecului parlamentului de a adopta măsuri de consolidare fiscală şi a demisiei premierului”, a afirmat Douglas Renwick, director în cadrul diviziei Fitch pentru ratinguri suverane.
Supravegherea cu implicaţii negative indică o probabilitate ridicată pentru o rvizuire în scădere într-un interval de trei-şase luni. În absenţa unui program de sprijin financiar extern, cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, calificativul va fi probabil retrogradat cu încă o treaptă, notează analiştii Fitch.
Portugalia s-a apropiat de un pachet de ajutor extern după ce premierul Jose Socrates a demisionat, ca urmare a respingerii în parlament a unui plan de austeritate. Partidele de opoziţie din Portugalia, majoritare în Parlament, au respins reduceri suplimentare de cheltuieli echivalente cu 4,5% din PIB pe parcursul a trei ani. Guvernul a explicat că acestea sunt necesare pentru a diminua deficitul bugetar la 4,6% anul acesta şi sub pragul de 3% acceptat în Uniunea Europeană în 2012.