Scade preţul la gaze: Consumatorii casnici vor plăti de astăzi 3% mai puţin

Publicat: 01 07. 2016, 07:45
Actualizat: 08 06. 2018, 03:44

Decizia aparţine Comitetului de reglementare al ANRE, care a aprobat şi menţinerea preţului producţiei interne de la gaze la valoarea de 60 de lei/MWh.

Pentru aprobarea scăderii, comitetul a ţinut cont de menţinerea preţului producţiei interne la acelaşi nivel, de asigurarea consumului clienţilor casnici integral din producţia internă, precum şi de scăderea costului unitar de transport.

Reducerea a fost calculată în funcţie de ponderea de piaţă a fiecărui operator licenţiat.

Măsurile sunt valabile pentru perioada 1 iulie 2016 – 31 martie 2017.