Scădere istorică la bursa din Turcia, după ce Erdogan l-a concediat pe şeful băncii centrale
Piaţa bursieră din Turcia a avut cele mai slabe două zile de la criza financiară din 2008 în această săptămână, cu acţiunile băncilor prăbuşindu-se şi cu tranzacţii oprite, după ce preşedintele Tayyip Erdogan a şocat investitorii prin demiterea guvernatorului băncii centrale, relatează Reuters.
Sursa foto: profimedia
Scăderea indicelui principal BIST-100 de luni a fost cea mai mare de la jumătatea anului 2013. În cele două sesiuni care au urmat concedierii lui Naci Agbal, în favoarea lui Sahap Kavcioglu, care, la fel ca Erdogan, este un critic al ratelor ridicate, toate tranzacţiile de pe bursa din Istanbul au fost oprite de trei ori.
Deşi indicele a intrat pentru scurt timp în teritoriul pozitiv marţi, pe un fond de volatilitate ridicată după o prăbuşirea iniţială, analiştii spun că investitorii străini îşi abandonează poziţiile.
„Străinii îşi eliberează poziţiile în urma pierderilor, indiferent de preţ, iar reacţia pe piaţă pare dificilă până la finalizarea acestor comenzi”, a spus Enver Erkan de la Tera Yatirim.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Agbal, numit în urmă cu mai puţin de cinci luni drept al patrulea guvernator din ultimii cinci ani, a atras aprecieri după ce a ridicat rata dobânzii de politică monetară la 19%, pentru a reduce inflaţia de două cifre.
Unul dintre consilierii economici ai lui Erdogan, Yigit Bulut, a numit vânzarea de acţiuni un atac speculativ temporar. Vorbind la radioul Haberturk, el a spus că turcii au vândut luni 5,1 miliarde de dolari pentru a profita de cursul de schimb ridicat, în condiţiile în care lira a scăzut la un minim record după plecarea lui Agbal.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:38
FCSB află vineri ce adversar va avea în faza eliminatorie a Europa League
-
astăzi, 07:34
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.