SCANDAL în Statele Unite: Ce se găseşte de fapt în brânzeturile rase, care se vând ca "100 % parmezan"

Prima dovadă a acestui fapt a venit în 2012, când Administraţia SUA pentru Alimentaţie şi Medicamente (FDA) a răspuns la un apel anonim şi a efectuat o inspecţie inopinată la Fabrica Castelul de Brânză din Pennsylvania.

Analiza a relevat faptul că "niciun tip de parmezan nu este folosit pentru fabricaţie". Ei afirmau că în conţinutul caşcavalului se aflau 100 procente de parmezan ras, iar produsele au fost vândute la magazinele specializate din ţară sub o etichetă care confirma această afirmaţie. În schimb, caşcavalul era făcut din brânză elveţiană, mozzarella, brânză Cheddar şi celuloză, care este fabricată din pastă de lemn.

Acest lucru nu trebuie să sperie, celuloza este un produs care se foloseşte de obicei în producţia brânzeturilor, iar FDA permite adăugarea ei în condiţii de siguranţă. Standardul industriei este acceptabil într-un volum de 2 - 4 %, doză suficentă pentru a menţine brânza stabilă.

În 2014, o companie de producţie a brânzeturilor a declarat pentru revista Milwaukee Journal Sentinel că unele tipuri de parmezan ras conţin 20 de procente de celuloză sau chiar mai mult.

În anii 1950, FDA a stabilit o definiţie oficială pentru parmezan, care a declarat, printre altele, că nu poate conţine mai mult de 32% umiditate, trebuie să aibă o textură granulară, cu o crustă dură şi friabilă, făcut din lapte de vacă.

Pentru a fi în conformitate cu specificaţiile oferite de FDA, este nevoie de timp şi de bani, deoarece parmezanul are nevoie de luni întregi ca să se usuce.

Când parmezanul vine în bloc, este dificil de falsificat. Având ca acoperire faptul că distribuiau produsul ras, adăugarea de celuloză, într-o cantitate mai mare decât normele stabilite, permitea producătorilor să salveze milioane în plus.

Conform Descoperă, preşedintele fabricii Castelul de Brânză, Michelle Myrter, riscă până la un an de închisoare şi 100.000 de dolari amendă pentru această situaţie.

"Sănătatea sau siguranţa consumatorilor nu a fost pusă în pericol vreodată", a declarat avocatul lui Myrter, Stephen Stallings.

Cu toate acestea, chiar dacă problema este evidentă, companiile folosesc etichetele mai degrabă ca instrumente de marketing, decât ca pe o modalitate de a reflecta cu exactitate produsul şi compoziţia acestuia, citează Descoperă.